Deschiderea traficului aerian la Aeroportul Oradea

Începând cu data de 3 septembrie 2015, ora 00, Aeroportul Oradea este deschis traficului aerian. Activitatea operațională a fost reluată, sens în care informaţia a fost publicată în AIP România (Publicaţia de Informare Aeronautică). Condiţiile de operare sunt raportate la noile caracteristici ale infrastructurii precum şi la toate informaţiile aeronautice necesare siguranţei traficului pe aeroport. După terminarea lucrărilor prevăzute în etapa a II-a, noua pistă de decolare – aterizare are o lungime activă (operaţională) de 1300 m, o lăţime de 45 m şi capacitate portantă (PCN) 64. La ambele capete ale pistei de decolare – aterizare active (operaţionale), sunt asigurate suprafeţele de siguranţă prevăzute de reglementările aeronautice în vigoare. Lucrările sunt efectuate în cadrul proiectului "Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Oradea" care a fost aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial "Transport" 2007-2013, Axa Prioritară 2 "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport", Domeniul Major de Intervenţie 2.4 "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian", valoarea totală a proiectului fiind de 129.709.555 lei, din care 81.601.511 lei constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Persoane de contact:
Gheorghe Pasc – Director General, R.A. Aeroportul Oradea,
Marian Ghitea – Manager Proiect, R.A. Aeroportul Oradea,
Sorban Annamaria – Ofiţer pentru publicitate, R.A. Aeroportul Oradea
Fax: 0259/455.641; e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


Comunicatul de presă oficial


ACI Europe

International Airport Oradea

Address: Calea Aradului nr. 80
Phone: +40 259 416 082 | +40 259 413 951
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Follow us

Copyright © . All rights reserved to Oradea International Airport. Web Hosting & Design by Weblike PRO | Proper Marketing-Events