Închiderea traficului aerian la Aeroportul Oradea pentru efectuarea lucrărilor de modernizare în cadrul proiectului "Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Oradea"

Începând cu data de 6 iulie 2015, Aeroportul Oradea va fi închis traficului aerian, conform graficului de execuţie a lucrărilor. Activitatea operaţională va fi suspendată până la data de 02.09.2015, sens în care informaţia a fost publicată în AIP România: Publicaţia de Informare Aeronautică.

Pe perioada respectivă se va demola actuala pistă de decolare–aterizare a aeroportului pe o lungime de 1.450 m rămasă nedemolată din etapa I şi se va construi o nouă pistă cu o structură rigidă din beton, conform "Normativului pentru evaluarea capacităţii portante a structurilor rutiere rigide aeroportuare".

Lucrările sunt efectuate în cadrul proiectului "Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Oradea" care a fost aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial "Transport" 2007-2013, Axa Prioritară 2 "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport", Domeniul Major de Intervenţie 2.4 "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian", valoarea totală a proiectului fiind de 129.709.555 lei, din care 81.601.511 lei constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Persoane de contact:
Gheorghe Pasc – Director General, R.A. Aeroportul Oradea,
Marian Ghitea – Manager Proiect, R.A. Aeroportul Oradea,
Sorban Annamaria – Ofiţer pentru publicitate, R.A. Aeroportul Oradea
Fax: 0259/455.641; e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


Comunicatul de presă oficial


ACI Europe

International Airport Oradea

Address: Calea Aradului nr. 80
Phone: +40 259 416 082 | +40 259 413 951
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Follow us

Copyright © . All rights reserved to Oradea International Airport. Web Hosting & Design by Weblike PRO | Proper Marketing-Events